Termeni și condiții
CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE PSIHOLOG CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ Codul deontologic este un sumum de principii si standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica si care instituie regulile de conduita ale psihologului cu drept de libera practica, denumit în continuare psiholog. Codul oferă o baza consensuala pentru luarea de atitudine colectiva împotriva unor eventuale comportamente apreciate a încălca principiile eticii profesionale. Acest cod pe lângă valoarea sa normativa are rolul de a orienta si regla numai acele activități ale psihologilor în care aceștia se angajează ca psihologi, nu si pe cele din viața privata a acestora. Comportamentul personal al psihologului poate fi luat în discuție numai daca este de o asemenea natura încât aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase îndoieli privind capacitatea acestuia de a-si asuma si îndeplini responsabilitățile sale profesionale ca psiholog.
PRINCIPIUL I
I. RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI DEMNITĂŢII ORICĂREI PERSOANE.
Psihologii vor avea permanent în atenție faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie
apreciata valoarea înnăscută de ființa umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau
diminuata de cultura, naționalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare
sexuala, statut marital, abilități fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic
sau orice alta caracteristica personala, condiție sau statut.
PRINCIPIUL II
II. RESPONSABILITATE PROFESIONALĂ ŞI SOCIALĂ
Psihologii manifesta o maxima responsabilitate pentru starea de bine a oricărui individ,
familiei, grupului ori comunitătii fata de care își exercita rolul de psihologi. Aceasta
preocupare include atât pe cei direct cât si pe cei indirect implicați în activitățile lor,
prioritate având cei direct implicați.
PRINCIPIUL III
III. INTEGRITATE PROFESIONALĂ
Psihologii vor căuta sa manifeste cel mai înalt grad de integritate morala si
profesionala în toate relațiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest
pregătirea si calificările sale oriunde se afla în relații profesionale si de asemenea sa nu
permită sau sa tolereze practicile incorecte si discriminatorii.
STANDARDE ETICE GENERALE
IV. STANDARDE DE COMPETENŢĂ
Cunoașterea competentelor
V. STANDARDE CU PRIVIRE LA RELAŢIILE UMANE
Respect si preocupare
Art. V.1. În relațiile lor profesionale, psihologii vor manifesta preocupare față de clienți,
studenți, participanți la cercetare, supervizați sau angajați, căutând sa nu producă
acestora daune sau suferință, iar daca acestea sunt inevitabile le vor minimiza pe cât
posibil.
VI. STANDARDE DE CONFIDENŢIALITATE
Întreruperea serviciului din motive de confidențialitate
Art. VI.1.Relatia dintre psihologi si beneficiarii serviciilor lor este adesea o relație foarte
sensibila ce necesita realizarea unei alianțe pentru desfășurarea în bune condiții a
activității profesionale, motiv pentru care confidențialitatea este obligatorie. Atunci
când din motive ce nu pot fi evitate, psihologul nu mai poate păstra confidențialitatea,
acesta va înceta sa mai ofere serviciul respectiv.
Protejarea confidențialitatii
Art. VI.2. Psihologii vor proteja confidențialitatea tuturor informațiilor adunate în timpul
activităților lor profesionale si se vor abține de la dezvăluirea informațiilor pe care le
dețin despre colegi, clienții colegilor, studenți si membrii organizațiilor, excepție făcând
situațiile: pentru protecția sănătații publice, pentru prevenirea unui pericol iminent,
pentru prevenirea savârșirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii
rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlăturarea urmărilor prejudiciabile ale unei
asemenea fapte. Divulgarea, de către psihologi, a unor date care le-au fost încredințate
sau de care au luat cunostința în virtutea profesiei, daca aceasta este de natura a
încalcă clauza de confidențialitate, este interzisa.