Frica de displăcea, de a pierde iubirea celor apropiați

Frica de a fi respins de cei apropiați te determină să renunți la puterea personală și de a o pune în mâinile celuilalt. Îți clădești viața pe ceea ce se întâmplă în exteriorul tău, iar în relațiile pe care le ai îți pierzi identitatea.

 Probabil că în copilărie ai simțit un pericol imens de a pierde iubirea părinților pentru că ai crezut că nu corespunzi așteptărilor lor. Atunci când copilul simte un astfel de pericol, fie real sau iluzoriu, el își reprimă orice furie, din frica de a fi respins de către părinți. Inconștient ia hotărârea de a se trăda pe sine și de a se transforma în copilul cuminte, bun, foarte atent la nevoile celor din jur, supus dinainte dorințelor celuilalt. 

Apoi copilul care a ajuns adult, deși simte că nu este bine cu el, își păstrează aceeași atitudine care îi influențează modul de a acționa. De fapt, lipsa acțiunii din frica de a nu fi acceptat, de ceea ce vor spune ceilalți, frica pentru felul în care vor reacționa ceilalți. Toate astea se întâmplă în mintea persoanei, mai de grabă, decât în realitate.

Chiar și atunci când copilul se răzvrătește, găsind această variată ca modalitate de a supraviețui, de a se proteja, persoana rămâne dependentă tot de aprecierea celuilalt. Ne inventăm o imagine acceptabilă, plăcută, agreată de ceilalți, mai puțin de noi înșine.

Indicat ar fi să:

» Ne gândim la motivele pentru care îi lăsăm pe ceilalți să decidă pentru noi;

» Ne gândim la acceptarea noastră cu diferențele și calitățile noastre, la dorințele personale, care sunt la fel de valoroase ca și ale celorlalți;

» Să ne gândim la soluții - persoanele care ruminează au tendința de a se gândi la ce nu e în regulă cu ei, și nu se gândesc să ia în calcul și "riscul" unei soluții;

» Să acceptăm că ne putem înșela- ruminarea , în general, nu lasă loc îndoielii. Persoanele care sunt copleșite de gânduri sunt convinse că ceea ce gândesc este corect;

» Să punem întrebări - celorlalți, pentru a ne lămuri care este situația de fapt. Nouă înșine, într-un carnețel sau jurnal în care să ne scriem întrebările care sunt legate de îndoielile noastre, iar răspunsurile nu se vor lăsa așteptate.

» Să acceptăm să fim schimbați prin deciziile personale. Copilul, la acel moment avea nevoie de acceptarea părinților sau a celor din jur pentru a putea supraviețui, însă adultul de azi are nevoie de acceptarea de sine.

Eu sunt aici pentru a te însoți în drumul tău spre vindecare. Te aștept într-un cadru plăcut, liniștit, în care vei găsi  căldură și empatie.

Mădălina Crăciun - Psiholog clinician, psihoterapeut, consilier dezvoltare personală.